Atracții

A fost construită la sfârşitul secolului al XIII-lea, pentru refugiul locuitorilor oraşului, pe un platou situat la sud şi vest de vârful masivului Tâmpa, la altitudinea de 960 m.

Zidurile, păstrate astăzi fragmentar, cuprindeau o suprafaţă extrem de vastă de circa 23.000 mp, cu un plan adaptat configuraţiei terenului, turnuri de apărare, o cisternă şi capela cu hramul Sfântul Leonard.

Greu accesibilă din oraş, dificil de întreţinut din cauza mărimii şi devenită un pericol pentru oraşul deja înconjurat de ziduri, în cazul în care ar fi fost ocupată de duşmani, cetatea, amintită documentar în anul 1434, a fost demolată din ordinul lui Iancu de Hunedoara la mijlocul secolului al XV-lea.

Vestigiile cetăţii Brassovia urmează să fie conservate și puse în valoare, întreaga zonă oferind o panoramă inedită asupra orașului.

La mijlocul laturii de nord-vest, se află Bastionul Graft, ridicat perpendicular pe zidul cetății ca pod fortificat peste pârâu, pentru a face legătura între Turnul Alb, în dreptul căruia era amplasat și fortificațiile interne.

Construcţia de plan dreptunghiular, cu un pasaj boltit deasupra apei şi două niveluri de apărare prevăzute cu elemente defensive – ferestre de tragere şi burdufuri de aruncare, controla întreaga lungime a zidurilor, până la Bastionul Curelarilor (demolat în 1887) și Bastionul Fierarilor (astăzi sediul Arhivelor Naţionale).

Bastionului Graft a fost restaurat şi amenajat ca muzeu în anii 2003-2004, când a fost realizată şi scara de acces spre Turnul Alb.

Repartizat spre apărare breslelor cositorarilor şi arămarilor, Turnul Alb a fost edificat pe versantul Dealului Romurilor, în a doua parte a secolului al XV-lea (1460 sau 1494), dominând orașul.

Accesul în turn avea loc pe o scară mobilă, iar aprovizionarea şi schimbarea garnizoanei se efectuau între palisade, direct din Bastionul Graft.

Construcţia are un plan semicircular închis, cinci niveluri de galerii de apărare prevăzute cu guri de tragere, creneluri și burdufuri de aruncare pentru lichide.

Turnul a ars în timpul incendiului din 1689, fiind reparat în 1723 și 1902. Lucrări de restaurare au avut loc în 1974 și 2003-2005, când a fost amenajat ca muzeu.

Pe același versant cu Turnul Alb, Turnul Negru a fost ridicat odată cu prima incintă de ziduri a cetății, în dreptul Bastionului Fierarilor, având dubla funcţie de observaţie şi de apărare. Legătura cu fortificațiile colțului vestic ale cetății avea loc printr-un pod mobil, suspendat peste canalul Graft.

Turnul Negru a fost lovit şi incendiat de un trăsnet în 23 iulie 1559.

Lovit din nou de trăsnet, a fost reparat în anii 1669, 1827 și 1901.

În 1991, zidul sudic al construcţiei s-a prăbuşit, turnul fiind reconstruit în 1996 şi amenajat ca muzeu în 2001.

Amenajată la sfârșitul secolului al XIX-lea în paralel cu aleea După Ziduri, reprezintă cel mai pitoresc acces între Turnul Alb şi Turnul Negru, oferă vizitatorului o panoramă inedită asupra “Cetății Brașovului ”, cu turnurile Bisericii Negre și Casei Sfatului – cele mai importante clădiri publice medievale –, profilate pe fundalul acoperișurilor din țiglă al clădirilor de locuit, ridicate în mare măsură pe vechea trama stradală.

Situat pe aleea Brediceanu, cu intrarea de pe strada George Coşbuc, este primul obiectiv al laturii de sud-est al cetății, de sub Tâmpa.

Obiectivul a fost construit în anii 1570-1573, în jurul turnului ridicat odată cu prima incintă a cetății din jurul orașului, pentru a proteja colţul de sud al Zidurilor de Sus, fiind adaptat armelor de foc.

Considerat astăzi drept cel mai spectaculos şi mai bine conservat exemplu de arhitectură defensivă a Braşovului medieval, bastionul are un plan poligonal neregulat, adaptat la configuraţia terenului. Zidurile, cu o grosime de 4,30 m la bază, sunt străpunse la primul nivel de guri de tragere pentru archebuze şi bombarde, iar la etajele superioare, de ferestre de tragere simple sau în formă de lăcaş de cheie inversat şi de burdufuri de aruncare, corespunzând celor trei rânduri de galerii de apărare cu parapet din lemn pentru puşcaşi.

Accesul în bastion era protejat de un turn de poartă şi un gang lung de aproximativ 5 m, iar spre Tâmpa au fost edificate două mici turnuri de observaţie, destinate corpului de gardă.

În anul 1910, monumentul a fost restaurat, devenind muzeu. În sala de festivități a breslei, construită în anul 1800 în curtea interioară a ansamblului, a fost amenajat în 1950 Muzeul Fortificaţiilor Ţării Bârsei, care valorifică date documentare şi materiale tridimensionale provenite din săpături arheologice sistematice, ilustrând legătura dintre sistemul apărare și armament în Evul Mediu.

Alături de obiectele muzeale, sunt expuse machetele “Cetăţii Braşovului” (1904) și cea a cartierului românesc al „Șcheiului” (1961), realizate după imagini mai vechi.

Din anul 2002, curtea interioară a Bastionului Țesătorilor a devenit scenă în aer liber pentru spectacole de operă.

Este sigurul element conservat al ansamblului porţii „Cetăţii Brașovului”, dinspre cartierul românesc al Șcheilor, numită iniţial Corpus Christi, Porta Superior şi, în timpul austriecilor, Porta Vallace.

Construcția de plan pătrat, cu acoperişul încadrat de cele patru turnuleţe, care exprimau jurisdicția supremă – jus gladii –, constituie unul dintre monumentele reprezentative ale stilului Renaşterii în arhitectura transilvăneană.

Pe faţada sa principală, deasupra accesului, se păstrează stema Braşovului sculptată în piatră, numele judelui primar Johannes Benkner şi anul construcţiei, 1559.

Turnul Porţii Ecaterinei a fost restaurat în anii 1971-1973 şi 2006.

A fost construită (1827–1828) pentru fluidizarea circulaţiei între „Cetatea Braşovului” şi „Suburbiul de Sus”.

Construcţia monumentală, în stil clasicist, a fost prevăzută cu o deschidere centrală pentru vehicule încadrată de două accese laterale pentru pietoni.

Inscripţiile în latină, datorate notarului Joseph Franz Trausch, menţionează numele împăratului Francisc I, al judelui primar Johannes Jacob Mylius, al judelui districtual Johann Georg von Trauschenfels şi anul finalizării construcţiei.

Poarta Şcheii a fost restaurată după cutremurul din 4 martie 1977 şi reparată de mai multe ori, ultima dată în anul 2004.

Situat pe aleea Brediceanu, cu intrarea de pe strada George Coşbuc, este primul obiectiv al laturii de sud-est al cetății, de sub Tâmpa.

Obiectivul a fost construit în anii 1570-1573, în jurul turnului ridicat odată cu prima incintă a cetății din jurul orașului, pentru a proteja colţul de sud al Zidurilor de Sus, fiind adaptat armelor de foc.

Considerat astăzi drept cel mai spectaculos şi mai bine conservat exemplu de arhitectură defensivă a Braşovului medieval, bastionul are un plan poligonal neregulat, adaptat la configuraţia terenului.

Zidurile, cu o grosime de 4,30 m la bază, sunt străpunse la primul nivel de guri de tragere pentru archebuze şi bombarde, iar la etajele superioare, de ferestre de tragere simple sau în formă de lăcaş de cheie inversat şi de burdufuri de aruncare, corespunzând celor trei rânduri de galerii de apărare cu parapet din lemn pentru puşcaşi.

Accesul în bastion era protejat de un turn de poartă şi un gang lung de aproximativ 5 m, iar spre Tâmpa au fost edificate două mici turnuri de observaţie, destinate corpului de gardă.

În anul 1910, monumentul a fost restaurat, devenind muzeu. În sala de festivități a breslei, construită în anul 1800 în curtea interioară a ansamblului, a fost amenajat în 1950 Muzeul Fortificaţiilor Ţării Bârsei, care valorifică date documentare şi materiale tridimensionale provenite din săpături arheologice sistematice, ilustrând legătura dintre sistemul apărare și armament în Evul Mediu.

Alături de obiectele muzeale, sunt expuse machetele “Cetăţii Braşovului” (1904) și cea a cartierului românesc al „Șcheiului” (1961), realizate după imagini mai vechi.

Din anul 2002, curtea interioară a Bastionului Țesătorilor a devenit scenă în aer liber pentru spectacole de operă.

La jumătatea lungimii Zidurilor de Sus ale cetăţii medievale a Braşovului, a fost ridicat, în secolul al XVI-lea, Bastionul Funarilor, de plan poligonal.

Cu ziduri construite din şiruri alternate din piatră şi cărămidă, bastionul era prevăzut la interior cu galerie de strajă, guri de tragere şi creneluri în partea superioară.

Bastionul a fost restaurat în anul 2004.

În imediata sa apropiere se păstrează Turnul Pulberăriei.

Colțul de est al Cetății Brașovului era protejat de Bastionul Postăvarilor, încredinţat iniţial spre apărare breslei aurarilor.

Monumentul, de plan elipsoidal, a fost ridicat pe locul unor construcţii mai vechi legate de prima incintă de ziduri a fortificațiilor medievale, fiind menționat documentar în anii 1521-1522, cu prilejul unor noi lucrări.

Se păstrează ferestrele de tragere înguste, dreptunghiulare, alternând la ultimul nivel cu burdufuri de păcură şi accesul originar dinspre spre oraş, prevăzut cu un ancadrament în arc frânt din piatră profilată.

În partea superioară, bastionul era prevăzut cu un coronament crenelat, încă vizibil în anul 1873.

În anul 1646, obiectivul a fost repartizat breslei postăvarilor.

Bastionul Postăvarilor a fost consolidat în anii 1961-1962 și restaurat în perioada 2006-2012, în prezent fiind amenajat ca muzeu.

Ultimul punct al Traseului Medieval, este singurul monument păstrat al fortificaţiile de nord-est ale Cetății Brașovului, demolate în secolul al XIX-lea.

Fortificația a fost ridicată la începutul veacului al XVI-lea, în imediata apropiere a Bastionului Postăvarilor, odată cu incinta exterioară, care a întărit linia de apărare de răsărit a oraşului, pe un plan în formă de potcoavă, cu parament alternat din piatră şi cărămidă, guri de tragere pentru tir razant şi coronament crenelat în partea superioară, astăzi dispărut.

În anii 1961-1962, bastionul a fost restaurat, în incinta sa fiind amenajat ulterior un loc de joacă pentru copii. Noi lucrări de restaurare au avut loc în anul 2005.

Biserica parohială Sfânta Maria din "Cetatea Braşovului" a fost ridicată cel mai probabil începând cu anul 1383, din iniţiativa preotului Thomas Sander, pe locul unui lăcaș mai vechi.
Edificiul, care a primit denumirea de Biserica Neagră după incendiul din 1689, este cel mai reprezentativ monument gotic din această parte a Europei.
Concepţia unitară a arhitecturii şi sculpturii corului bisericii – cea mai veche parte a edificiului –, cu statui de sfinți decorând contraforturile, se înscrie tipologia central-europeană a construcțiillor familiei pietrarilor Parler.

Construcția bisericii, întreruptă de invazia turcească din anul 1421, a fost reluată spre mijlocul secolului al XV-lea, când s-a ridicat corpul de tip hală cu trei nave, empore laterale şi două turnuri pe vest, dintre care doar cel de sud depăşeşte înălţimea clădirii.
În această etapă au fost realizate totodată cele cinci portaluri din piatră sculptată, de pietrari veniți de pe şantierul bisericii Sfânta Elisabeta din Košice (Slovacia), cel de vest fiind considerat un reper al goticului târziu.
În timpanul accesului de sud-est se păstrează imaginea Fecioarei Maria cu Pruncul între Sfintele Ecaterina şi Barbara, capodoperă a artei epocii regelui Matia Corvinul (1458-1490), a cărui stemă figurează în partea inferioară a reprezentării, alături de cea a soţiei sale, Beatrix de Aragon.
Pictura este protejată de un pridvor a cărui poartă de lemn are înscris anul 1477, dată, care marchează încheierea lucrărilor pe şantier.

După marele incendiu din 1689, interiorul Bisericii Negre a fost reconstruit în stil baroc fiind realizate bolţile, tribunele laterale cu arcadele bogat împodobite cu sculpturi, amvonul şi stranele din lemn pictat aparținând breslelor meşteşugăreşti.

În curtea Bisericii Negre, care poartă astăzi numele umanistului Joannes Honterus (1498-1549), personalitate centrală a Reformei religioase în Transilvania, în Evul Mediu se afla cimitirul înconjurat de mai multe construcţii, astăzi dispărute, exceptând casa parohială (amintită documentar în 1379 şi extinsă în 1776) şi vestigiile capelei Sfânta Ecaterina (1388), situată probabil pe locul mănăstirii premonstratense menţionate în 1235, de care se leagă prima atestare documentară a Braşovului.
La mijlocul secolului al XVI-lea, după adoptarea ideologiei Reformei la Braşov, construcţiile medievale din partea de sud-vest a Bisericii parohiale sunt înlocuite cu biblioteca lui Honterus şi mai multe clădiri şcolare, remodelate de-a lungul timpului, care au determinat ca această zonă să poarte în epoca iluminismului denumirea de “Cartierul Latin“. Astăzi se păstrează cele trei clădiri ale fostul gimnaziu evanghelic, Liceul teoretic “Johannes Honterus“: Şcoala de băieţi (corpul A), 1822-1823, Şcoala Mare (corpul B), 1541, reconstruită în 1743-1748 şi 1834-1835 şi Şcoala Mică, la subsolul căreia se păstrează vestigiile fostei capele Sfânta Ecaterina (corpul C), ridicată în 1559, reedificată în 1786-1793 şi supraetajată cu în 1855, cu un nivel având funcțiunea de muzeu.
Spre vest, pe locul școlii medievale (1388) și al bibliotecii lui Honterus (1547) a fost construită în 1772 casa rectorului.

"Kilometrul "” al oraşului, este zona cu densitatea cea mai mare de obiective culturale, în care se se desfăşoară cele mai numeroase și diverse evenimente. Dacă în primele secole de existență, centrul „Cetății Brașovului” prezenta o configurare diferită, în 1420 piața principală a orașului avea un perimetru apropiat de cel actual, în centrul său fiind situate construcțiile Casei Sfatului.
În piață, pârâul care curgea din „Șchei”, pe Târgul Cailor (astăzi George Barițiu), se despărţea pe străzile Sfântul Petru (Mureșenilor) şi Porţii (Republicii), în dreptul Stâlpului Infamiei, unde se afla şi Podul Minciunilor, menţionat pentru prima dată în anul 1523.
Laturile pieței purtau denumirile legate de comerţul practicat de-a lungul timpului: Şirul Inului (pe nord), Şirul Butnarilor (pe vest), Şirul Florilor și Târgul Fructelor (pe sud), Şirul Grâului (pe est).

Edificiile, care delimitează perimetrul pieţei, au în majoritate un aspect târziu, datorat refacerilor de după incendiul din 1689. Se păstrează însă vestigii medievale ale clădirilor de locuit (Strada George Bariţiu 2, Piaţa Sfatului 20 și 25), construcții din perioada Renașterii, cum ar fi Casa Negustorilor (nr. 14) sau locuințele patriciatului urban (nr. 15-16), puse în valoare prin lucrările de restaurare din ultimii ani.
Din secolul al XVIII-lea datează Casa Seuler (nr. 27), cu fațada remaniată în stil baroc, din secolul al XIX-lea – Casa Safrano (nr. 23), iar de la începutul secolului XX, Palatul Czell (nr. 26, astăzi sediu de bancă) și casa parohială a bisericii ortodoxe Adormirea Maicii Domnului, ridicată în stil neobizantin, pe latura de est a ansamblului.

În Piața Sfatului ființează mai multe muzee și case memoriale, amenajate în clădiri istorice.

În 23 decembrie 1420, era emis actul, care face referire pentru prima dată la camera destinată „acordării dreptăţii” şi şedinţelor Magistratului orașului, situată deasupra bolţii breslei blănarilor din piaţa principală a “Cetății Brașovului”. Documentele ulterioare consemnează lucrările care au loc la construcția amintită din anul 1503 sub denumirea de Praetorium. În 1521 sunt menţionate camera paznicului şi închisoarea din Casa Sfatului, în timp ce turnul mai vechi, devenit parte din ansamblu, a fost supraînălţat în anii 1515 şi 1528, fiind prevăzut cu un acoperiş piramidal înconjurat de cele patru turnuleţe, care simbolizau în Evul Mediu jurisdicția supremă – jus gladii.

Distrusă de incendiul din anul 1689, care a afectat majoritatea clădirilor reprezentative din „Cetatea Brașovului”, Casa Sfatului este reconstruită în stil baroc, între 1774 şi 1778, cu loggia decorată cu stema orașului şi acoperişul turnului „în bulb de ceapă”, păstrat în această formă până în anul 1910. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, ceasul din „Turnul trompeţilor”, cu cadranele pictate de Joseph Moor în 1775, reprezenta una dintre atracţiile oraşului.

Până în 1923, în Casa Sfatului s-a păstrat arhiva oraşului, iar din 1950 clădirea a primit funcţiunea de muzeu, cu colecții de istorie și arheologie.

Numită în Evul Mediu Târgul Cailor, care urcă spre "Şcheii Braşovului", păstrează numeroase clădiri istorice şi memoriale construite între secolele al XV-lea şi al XIX-lea, între care este de menţionat casa judelui primar Valentinus Hirscher (la nr. 6), în care a locuit domnitorul Mihai Viteazul, prezent la Braşov în anul 1600.

Biserica Sfânta Treime “Grecească” (Strada George Bariţiu 12), cel dintâi lăcaș ortodox din "Cetate", a fost ridicat în 1784-1787 din daniile negustorilor greci şi ale boierilor Brâncoveni, Văcăreşti, Şuţu, Mavrocordat din Ţara Românească, aflaţi în pribegie la Braşov. Construcţia îmbină elementele tradiţionale postbizantine ale structurii, cu motivele barocului târziu vienez la nivelul fațadei. Clopotniţa bisericii e amenajată în Turnul Mănuşarilor din prima incintă fortificată a Braşovului medieval, iar cimitirul său reprezintă un valoros lapidariu.

În dreptul Bastionului Fierarilor, astăzi sediul Arhivelor Naţionale, se aflau vechile ziduri ale "Cetăţii Braşovului" dinspre cartierul românesc al "Şcheilor", demolate în secolul al XIX-lea, odată cu poarta Târgul Cailor, construită în stil neoclasic, în anii 1818-1820.

Biserica Sfânta Treime “Grecească” (Strada George Bariţiu 12), cel dintâi lăcaș ortodox din "Cetate", a fost ridicat în 1784-1787 din daniile negustorilor greci şi ale boierilor Brâncoveni, Văcăreşti, Şuţu, Mavrocordat din Ţara Românească, aflaţi în pribegie la Braşov.

Construcţia îmbină elementele tradiţionale postbizantine ale structurii, cu motivele barocului târziu vienez la nivelul fațadei.

Clopotniţa bisericii e amenajată în Turnul Mănuşarilor din prima incintă fortificată a Braşovului medieval, iar cimitirul său reprezintă un valoros lapidariu.

În dreptul Bastionului Fierarilor, astăzi sediul Arhivelor Naţionale, se aflau vechile ziduri ale "Cetăţii Braşovului" dinspre cartierul românesc al "Şcheilor", demolate în secolul al XIX-lea, odată cu poarta Târgul Cailor, construită în stil neoclasic, în anii 1818-1820.

Primul gimnaziu românesc din Braşov a fost construit între 1851 şi 1856, după planurile arhitectului Ştefan Emilian, piatra de temelie fiind așezată în prezenţa Mitropolitului Episcopiei Ortodoxe a Transilvaniei, Andrei Şaguna (1809-1873).

Construcţia este reprezentativă, pentru arhitectura neoclasică de pe teritoriul României de astăzi, liceul constituind de-a lungul timpului o prestigioasă instituție de învățământ, de care se leagă numele unor personalități remarcabile ale intelectualității românești. Sala festivă a gimnaziului a fost decorată cu picturi alegorice de Iosif Clement, în anul 1862.

Pe strada Prundului (în imediata vecinătate a Colegiul Național "Andrei Șaguna") care coboară din "Şchei" spre "Cetate", se află Biserica Evanghelică din Suburbia de Sus – Obere Vorstadt (1790-1793), din decorul căreia transpare amprenta mai pretenţioasă a stilului rococo.

Este primul muzeu dedicat unui român din diaspora, amenajat în clădirea construită după planurile arhitectului braşovean Kálmán Halász (1930-1931).

Ştefan Baciu (1918-1993) este autorul a peste 100 volume de poezie, memorialistică, eseistică, traduceri şi a peste 5000 de articole şi studii, apărute în presa română, germană, franceză, latino-americană, nord-americană, elveţiană. Ştefan Baciu a fost cetăţean de onoare al oraşului Rio de Janeiro, consul de Bolivia în Honolulu-Hawaii și profesor emerit al Universităţii din Honolulu-Hawaii.

Piaţa Unirii din faţa Bisericii Sfântul Nicolae din "Şcheii Braşovului" este delimitată de clădiri de locuit, datând din perioada secolelor XVIII-XX, cu casa parohială în stil neoromânesc, ridicată între anii 1928-1929, după planurile arhitecţilor Victor Ştefănescu şi Vasile Moga.

În partea de vest a pieţei se păstrează troiţa de piatră cu capela pictată, ctitorită de căpitanul Ilie Birt (1698-1786) în anii 1738 şi 1780, iar pe nord se află monumentul eroilor din Primul Război Mondial, dezvelit în 1939 de “Reuniunea Femeilor Române”.

Datând după tradiţie din secolul al XIII-lea, a constituit de-a lungul timpului centrul cel mai important pentru viaţa spirituală, culturală şi artistică a românilor din Ţara Bârsei. Săpăturile arheologice și mărturiile documentare arată că actualul ansamblu a fost ridicat pe locul unor construcţii din lemn (1399) şi din piatră (1440), din daniile domnitorilor din Moldova şi din Muntenia, primul între aceştia fiind Neagoe Basarab (1512-1521).

Imaginea de astăzi a bisericii reprezintă rezultatul vastelor lucrări întreprinse în secolul al XVIII-lea din iniţiativa protopopului cronicar Radu Tempea II (1691-1742), când sunt construite naosul extins de plan triconc (1740) și cele două paraclise laterale – Buna Vestire pe nord (1733-1734) şi Înălţarea Domnului pe sud (1750-1752). Ansamblul a fost decorat cu picturi murale de Grigore Ranite din Craiova (1738-1740) şi de Ioan, Iancu, Constandin şi Irimia (1752), zugravii folosind modele elaborate de Școala de la Hurezi, principalul centru al artei post brâncoveneşti. În anul 1751, a fost construit turnul cu ceas, adosat părții de vest a bisericii, din donaţia ţarinei Elisabeta Petrovna a Rusiei, alte intervenții fiind realizate pe cheltuiala voievozilor de dincolo de Carpaţi, Grigore Ghica şi Constantin Mavrocordat.

În anii 1940 şi 1946, vechile fresce din interiorul bisericii au fost înlocuite cu un ansamblu mural semnat de pictorul Costin Petrescu, iar iconostasul de factură post brâncovenească din secolul al XVIII-lea a fost donat bisericii din Predeluţ.

Alături de biserică se află prima școală românească, a cărei clădire din lemn a fost înlocuită cu o construcţie de piatră supraetajată în veacul al XVIII-lea, din ansamblu făcând totodată parte Casa Barac din secolul al XVIII-lea şi chiliile adosate zidului de incintă în prima parte a secolului al XIX-lea, în care funcţionează din anul 1961 un complex muzeal.

Alături de biserica "Sfântul Nicolae" a Șcheilor Brașovului se află prima școală românească, a cărei clădire din lemn a fost înlocuită cu o construcţie de piatră supraetajată în veacul al XVIII-lea, din ansamblu făcând totodată parte Casa Barac din secolul al XVIII-lea şi chiliile adosate zidului de incintă în prima parte a secolului al XIX-lea, în care funcţionează din anul 1961 un complex muzeal.

Primele informaţii documentare despre fortăreața de pe Dealul Cetăţii (Martinsberg, Schlossberg), datează din anul 1529, când oraşul se pregătea să respingă un atac condus de trupele voievodului moldovean Petru Rareş.

La mijlocul secolului al XVI-lea, după instalarea controlului militar al trupelor Imperiului Habsburgic în Transilvania, Cetăţuia dobândeşte un rol tot mai important în cadrul sistemului defensiv al oraşului. În anii 1553-1554, lucrările coordonate de contele de Arco, dezvoltă nucleul mai vechi, căruia îi adosează turnuri de artilerie. Amenajările defensive ale primelor etape de construcție a „castelului”, cum ar fi ferestrele de tragere cu ambrazuri evazate, au fost obturate de intervențiile ulterioare, fiind însă păstrate galeriile de apărare din lemn ale curții interioare.

În anul 1630, în timpul judelui primar Cristel Hirscher, s-a finalizat construcția cetății bastionare exterioare din cărămidă. La mijlocul curtinei sud-estice a fost amenajat turnul de poartă, prevăzut cu guri de păcură și ferestre de tragere în formă de cheie inversată în partea superioară.

La începutul secolului al XVIII-lea, întregul ansamblu este înconjurat cu şanţuri şi valuri de pământ, noi lucrări de extindere având loc după 1773, când se adaugă turnul hexagonal și corpul de clădire cu două niveluri, care înglobează în parte construcţiile „castelului” din zona centrală. În secolele următoare, Cetăţuia a funcționat ca închisoare, după 1851 fiind folosită totodată drept cazarmă miliară. Cetățuia a fost vizitată de împăratul Iosif al II-lea, în 1773 și 1783, și de cuplul imperial Francisc I și Carolina, în 1817.

Între 1955 şi 1975 a fost depozit al Arhivelor Statului, iar din 1981, după o amplă restaurare, a devenit un complex turistic cu specific medieval.

A fost ridicată în anul 1893, după planurile "inginerului şef al oraşului", Christian Kertsch (1839-1909), pe locul unei sălii de spectacole, datând din 1794. Construcţia, în stil neobaroc, are o faţadă decorată cu busturi de muzicieni şi dramaturgi ai patrimoniului universal în medalioane circulare, amplasate deasupra ferestrelor de la etaj şi figuri alegorice în relief. În anii 1948-1962 în clădire a funcţionat Teatrul de Stat. Clădirea a fost reabilitată între anii 1997 şi 2004, când interiorul a fost complet modernizat, centrul cultural revenind la vechea denumire "Reduta\”.

Dincolo de zidurile de nord-est ale „Cetăţii Braşovului”, demolate în secolul al XIX-lea, unde în Evul Mediu aveau loc de execuţiile şi arderile de vrăjitoare, s-au construit noi clădiri administrative: Palatul Finanţelor (1897-1898, astăzi Primăria), Palatul de Justiţie (1902, astăzi Prefectura), Palatul Poştelor (1906). Dinspre Portica spre Warthe se construiesc Vila Kertsch (1887, demolată în anul 1970), Casa Asociaţiei Meseriaşilor (1902, astăzi Muzeul de Artă), Vila Schuller (1896, demantelată în 1962), Şcoala Reală Superioară de Stat (1888-1889, astăzi corpul T al Universităţii), Biserica Reformată (1891-1892, arh. Alpár Ignátz, demolată în anul 1963), Palatul Institutului General de Pensii (1881-1885, astăzi Rectoratul Universităţii), Casa Dr. Baiulescu (1888, pe locul Bastionului Curelarilor, demolat în 1887) şi Liceul Romano-Catolic de Băieţi (1901, astăzi Liceul “Aprily Lajos”), situat „după Ziduri”, cu faţada principală spre pârâul Graft).

Noile clădiri delimitează spre „Cetate” Bulevardul Rudolf (Rudolfsring, ulterior Bulevardul Carol I, astăzi Bulevardul Eroilor), amenajat pe traseul şanţului medieval de apărare al laturii de nord-est

Intrarea dinspre “Orașul Vechi” în “Cetatea Brașovului” avea loc în Evul Mediu, prin Poarta Mănăstirii din dreptul străzii Mureşenilor de astăzi, numită inițial după așezământul dominican din apropiere, menționat documentar pentru prima dată în anul 1342.

După instalarea dominației Imperiului Habsburgic în Transilvania, pe locul mănăstirii a fost ridicată biserica romano-catolică Sfinții Petru și Pavel, în anii 1776-1782, după planurile arhitectului Karl Joseph Lamasch, cu suportul financiar direct al împărătesei Maria Theresia.
Bolțile bisericii, cunoscută drept cea mai reprezentativă construcţie barocă din Braşov, au fost decorate la începutul secolului XX, cu scene religioase pictate în medalioane, iar ferestrele au fost prevăzute cu vitralii comandate la Budapesta.

Strada Mureșenilor este una dintre cel mai importante artere ale orașului din perioada medievală, păstrând clădiri din epoca Renașterii, cum ar fi Casa Schobeln (nr. 9, 1550) sau care ilustrează diversitatea stilurilor exersate în ultima parte a secolului al XIX-lea la Brașov.
În această perioadă sunt construite numeroase reședințe, cum ar fi casa Dr. Nicolai Garoiu (nr. 17, 1898), în stil neo-baroc, sau casele proiectate de Christian Kertsch, care îi succede lui Peter Bartesch în postul de „inginer al orașului”, pentru negustorii Verzár (nr. 10, 1886) în stil eclectic cu o fațadă excesiv ornamentată sau cea a negustorului Ghiţă Popp (1887, nr. 3), de factură neorenascentistă, cu picturi care decorează plafoanele gangului, la parter şi salonului, la etaj.

Biserica parohială din “Braşovului Vechi”, amplasată lângă dealul Sprenghi cu cetatea medievală de refugiu, a fost reconstruită în forma actuală, după invazia tătară din 1241, fiind cel mai vechi monument istoric al orașului. Edificiul adaptează programul arhitectonic gotic timpuriu al aşezămintelor ordinului monastic al călugărilor cistercieni la o biserică parohială, având un plan bazilical cu trei nave în sistem legat, transept şi cor cu absidă poligonală flancată de capele de plan pătrat. Sanctuarul și anexele sale constituie partea autentică a monumentului, caracterizată de ferestrele înguste în arc frânt surmontate de ochiuri circulare polilobe și de pietrăria sculptată specifică arhitecturii cisterciene. La exterior, cornișa păstrează o friză continuă de arcaturi pe console, motiv de mai veche tradiție romanică.

Distrugerile cauzate de atacurile otomane din anii 1421 şi 1438 au determinat refacerea bolţilor navelor şi transeptului, aspectul actual al bisericii fiind totodată tributar lucrărilor de reconstrucție din anii 1634-1663.

În partea de vest a corpului bazilical au fost proiectate două turnuri, dintre care doar cel de sud-vest a fost terminat, datând în forma actuală din anul 1842. Casa parohială a fost construită în stil neogotic, în anul 1905.

Distanţa de la Biserica Sfântul Bartolomeu, situată la marginea „Oraşului Vechi” sau „Braşovechi”, până la „Cetatea Braşovului” este parcursă de Strada Lungă, principala arteră a cartierului istoric, care în Evul Mediu deschidea drumul comercial al oraşului spre Moldova. Strada este mărginită de clădiri, datând din secolele XVIII-XX, care în parte trădează caracterul rural al suburbiei, cum ar fi casele tradiţionale, cu frontul îngust spre stradă și anul construcţiei înscris pe pe frontonul triunghiular (nr. 180, 1785). Unele construcții au fațadele redecorate în stilurile occidentale la modă cu motive baroce (strada de Mijloc 28, 1805-1811) sau rococo (strada Lungă 58, 1795), altele fiind complet reconstruite în jurul anului 1900 sau mai târziu.

Pe strada Bisericii Române, care intersectează strada Lungă, se află biserica ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” (1783), care ilustrează cea mai răspândită tipologie a arhitecturii religioase româneşti din sudul Transilvaniei, îmbinând planimetria spaţiului de cult specifică ortodoxiei cu elementele decorative ale faţadelor de sorginte barocă şi picturile murale de tradiţie postbrâncovenească.

Opera Braşov, înfiinţată în anul 1953 ca Teatru Muzical, fiinţează în clădirea ridicată între anii 1936-1938 în stil neoromânesc, din iniţiativa Societăţii Junilor Braşovecheni, cu destinaţia de casă de cultură.

Biserica Sfântul Martin domină intersecția străzii Lungi cu strada de Mijloc. Prima atestare documentară datează din anul 1225, biserica fiind reconstruită după invazia otomană din 1421, în perioada 1442-1447 și extinsă între anii 1795-1796.

Pe strada Bisericii Române, care intersectează strada Lungă, se află biserica ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” (1783), care ilustrează cea mai răspândită tipologie a arhitecturii religioase româneşti din sudul Transilvaniei, îmbinând planimetria spaţiului de cult specifică ortodoxiei cu elementele decorative de sorginte barocă ale faţadelor şi picturi murale de tradiţie postbrâncovenească.

În apropiere vom gasi edificiul Operei Braşov. Înfiinţată în anul 1953 ca Teatru Muzical, fiinţează în clădirea ridicată între anii 1936-1938 în stil neoromânesc, din iniţiativa Societăţii Junilor Braşovecheni, cu destinaţia de casă de cultură.

Menţionată documentar pentru prima dată în secolul al XVII-lea, a cărei lăţime variază între 111 şi 135 cm. În anul 2003, strada a fost restaurată şi iluminată, fiind inclusă în circuitul turistic, ca punct de atracţie inedit al oraşului.

Textul plăcii memoriale amplasată pe faţada clădirii de pe strada Poarta Şchei nr. 3 aminteşte faptul că aici de a luat fiinţă în anul 1835 „Casina Română”, societate cultural-politică a românilor brașoveni.

A fost construită în anul 1888, pe locul Bastionului Curelarilor din colţul nord-vestic al cetăţii medievale, demolat în acest scop.

Reşedinţa celui dintâi primar român al Braşovului de după Marea Unire din 1918, construită de Peter Bartesch în stil neorenascentist, este astăzi secţie a bibliotecii judeţene, găzduind totodată Centrul Cultural Englez şi Mediateca Franceză.

Ridicată în anii 1927-1929 de arh. Moritz Wagner şi Constantin Nanescu în stil neoromânesc, având iniţial destinaţia de sediu al Camerei de Comerţ şi Industrie, închide perspectiva spre dealul Warthe. Biblioteca funcţionează în clădire din anul 1969 şi deţine un fond de peste 280.000 de volume, cu un caracter enciclopedic.

În faţa clădirii bibliotecii se află statuia lui George Bariţiu (1812-1893), istoric şi publicist, care a întemeiat în 1838 la Brașov, „Gazeta de Transilvania”, primul ziar politic și informativ al românilor din Ardeal.

În curtea Bisericii Negre, care poartă astăzi numele umanistului Joannes Honterus (1498-1549), personalitate centrală a Reformei religioase în Transilvania, în Evul Mediu se afla cimitirul înconjurat de mai multe construcţii, astăzi dispărute, exceptând casa parohială (amintită documentar în 1379 şi extinsă în 1776) şi vestigiile capelei Sfânta Ecaterina (1388), situată probabil pe locul mănăstirii premonstratense menţionate în 1235, de care se leagă prima atestare documentară a Braşovului.

La mijlocul secolului al XVI-lea, după adoptarea ideologiei Reformei la Braşov, construcţiile medievale din partea de sud-vest a Bisericii parohiale sunt înlocuite cu biblioteca lui Honterus şi mai multe clădiri şcolare, remodelate de-a lugul timpului, care au determinat ca această zonă să poarte în epoca iluminismului denumirea de "Cartierul Latin".

Astăzi se păstrează cele trei clădiri ale fostul gimnaziu evanghelic, Liceul teoretic “Johannes Honterus“: Şcoala de băieţi (corpul A), 1822-1823, Şcoala Mare (corpul B), 1541, reconstruită în 1743-1748 şi 1834-1835 şi Şcoala Mică, la subsolul căreia se păstrează vestigiile fostei capele Sfânta Ecaterina (corpul C), ridicată în 1559, reedificată în 1786-1793 şi supraetajată cu în 1855, cu un nivel având funcțiunea de muzeu.

Pe faţada acestei clădiri se află placa memorială dezvelită în 2011, la 150 de ani de la naşterea compozitorului braşovean Rudolf Lassel, fost organist al Bisericii Negre. Spre vest, pe locul școlii medievale (1388) și al bibliotecii lui Honterus (1547) a fost construită în 1772 casa rectorului.

Statuia din bronz a lui Johannes Honterus, realizată de sculptorul berlinez Harro Magnussen în anul 1898, a fost amplasată în partea de sud a bisericii, cu prilejul festivităților organizate la 400 de ani de la nașterea umanistului sas. Soclul monumentului este decorat cu basoreliefuri, care ilustrează cele două dimensiuni ale devizei reformatorului: „Vegheaţi şi vă rugaţi”.

A fost construit în anii 1881-1885, ca sediu al Institutului General de Pensii, după planurile primului "inginer constructor al orașului" Peter Bartesch în stil neorenascentist, cu faţadele registrului superior decorate cu figuri alegorice, în tehnica sgrafitto de pictoriţa Lotte Goldschmidt.

Principala arteră a orașului medieval, astăzi Strada Republicii, era numită Strada Porții. Este străjuita de la un capăt la altul de clădiri cu fatade impunătoare. Una dintre cele mai vechi clădiri este Farmacia Jekelius (nr. 17), construită în secolul al XVI-lea la intersecția cu strada Michael Weiss de astăzi, numită strada Călugărițelor în Evul Mediu, după Mănăstirea Sfântul Ioan, menționată documentar în secolul al XV-lea și conferită în secolul al XVIII-lea ordinului franciscan. Pe latura de sud a străzii Republicii se aflau locuințele notabilităților orașului, după cum era reședința familiei Hirscher, înlocuită în anul 1908 cu sediul Băncii Naționale Săsești, construit după planurile arhitectului brașovean Albert Schuller (strada Michael Weiss 22). Același autor a proiectat hotelul Coroana (1909-1910, nr. 62), implementând "stilul 1900" în varianta germană Jugendstil la Brașov. Un exemplu relativ contemporan este Casa pantofarului Heinrich Bahmüller (nr. 16, 1906), a cărei fațadă reflectă Sezessionul vienez, în timp ce decorul casei de la nr. 10 (1902), îmbină arhitectura neogotică cu elementele noului stil. Casa cofetarului Montaldo, numită și Tortenhaus (nr. 14), este una dintre clădirile de referință a orașului, realizată după planurile arhitectului Peter Bartesch în 1864, în care a funcționat ulterior hotelul Baross.

Muntele Tâmpa prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. Acesta conservă cinci tipuri de habitate naturale de interes comunitar; astfel: Păduri medio-europene de fag din Cephalanthero-Fagion; Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion); Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; Păduri din Tilio-Acerion pe versani abrupți, grohotișuri și ravene; și ultimul de tip Tufărișuri subcontinentale peri-panonice. În 1595, pe Tâmpa au fost plantați fagi și brazi, lucru care s-a repetat după fiecare incendiu serios iscat pe acest munte. Toate studiile botanice efectuate în zona, au reflectat bogăția și varietatea de specii și familii, susținând necesitatea protejării și ocrotirii acestei zone. Printre elementele arboricole semnalate în arealul rezervației se află specii de: molid (Picea abies), larice (Larix decidua), pin (Pinus l.), stejar (Quercus robur), fag (Fagus sylvatica), carpen (Carpinus betulus), frasin (Fraxinus excelsior), tei pucios (Tilia cordata), ulm de munte (Ulmus montana), alun (Corylus avellana), migdal pitic (Amygdalus nana), sânger (Cornus sanguinea), corn (Cornus mas), soc (Sambucus L.) sau cununiță (Spiraea chamaedryfolia).

Pe timp de zi sau noapte, magia Brașovului străjuit de muntele Tâmpa poate fi admirata din acest loc situat pe drumul ce leagă orașul de Poiana Brașov. Cele trei parcări amenajate își asteapta vizitatorii oferindu-le o panoramă fermecătoare asupra Brașovului.